Categorii
Fără categorie

Mituri despre HIV

Există multe preconcepții despre HIV și SIDA. Nu tot ce se spune despre acest virus este adevărat. În acest articol vom separa miturile de adevăruri.

Mit: Tratamentul ARV are efecte secundare îngrozitoare.

Adevăr: Medicamentele ARV actuale au mult mai puține efecte secundare și mult mai ușoare, spre deosebire de medicamentele din trecut.

Cele mai multe efecte secundare apar la început, când organismul încearcă să se acomodeze cu noul medicament, dar dispar după câteva săptămâni. Efectele secundare severe și de lungă durată sunt mult mai puțin frecvente. Dacă un medicament îți creează probleme, cere medicului tău să îți poate prescrie alt medicament. Nu sunt importante doar valorile mari ale CD4 și nivelul nedetectabil al viremiei, contează și calitatea vieții. 

Mit: HIV a fost creat de om.

Adevăr: HIV este foarte înrudit cu SIV, un virus similar găsit la două specii de cimpanzei. HIV există la oameni de dinainte de 1950, numai că abia în 1980 a fost izolat în laborator. 

Oamenii de știință consideră că virusul a trecut la oameni când o persoană care vâna cimpanzei s-a rănit, iar sângele unui cimpanzeu a ajuns în sistemul sanguin al vânătorului.

Mit: Persoanele HIV pozitive pot infecta alte persoane prin contact social obișnuit.

Adevăr: HIV poate fi transmis atunci când fluidele corporale ( sânge, spermă sau fluide vaginale – dar nu salivă) ajung în corpul altei persoane.

Acest lucru nu se poate întâmpla atunci când îmbrățișezi sau când vorbești cu o persoană care trăiește cu HIV, sau atunci când folosești aceeași furculiță, cană, farfurie, prosop sau toaletă cu o persoană care trăiește cu HIV. Deci nu există niciun risc de transmitere HIV în aceste situații.

Mit: Nu trebuie să începi să iei tratament pentru HIV decât când începi să te simți rău.

Adevăr: Este cel mai indicat să începi tratamentul cât mai repede posibil după diagnosticare.

Fără tratament ARV, HIV distruge tăcut sistemul imunitar. Unele distrugeri nu vor putea fi reparate. Prin începerea tratamentului înainte ca sistemul imunitar să devină deprimat, poți preveni afecțiunile asociate HIV ce ar putea să apară.

Mit: Te poți vindeca de HIV.

Adevăr: În ciuda cercetărilor științifice, încă nu există un tratament care să vindece HIV.

Tratamentul HIV poate să înlăture cea mai mare parte de virus din corp, dar virusul nu dispare niciodată complet. Va rămâne prezent în anumite părți ale corpului, precum în intestine. Dacă nu îți mai iei tratamentul anti-HIV, virusul va începe să se răspândească din nou în corp.

Mit: Persoanele care trăiesc cu HIV transmit virusul la fiecare act sexual.

Adevăr: La fel cum o femeie nu rămâne însărcinată de fiecare dată când face sex, nici HIV nu este transmis de fiecare dată.

Dacă prezervativul este folosit corect, nu există aproape niciun risc ca HIV să fie dat mai departe. Dacă persoana care trăiește cu HIV ia tratament anti-HIV, riscul e și mai mic, sau zero dacă viremia e suprimată complet (nedetectabilă).

Mit: Dacă port două prezervative nu o să mă infectez cu HIV.

Adevăr: Dacă porți două prezervative, riscul ca acestea să se rupă este foarte mare. Este de ajuns să porți un singur prezervativ, folosit corect, pentru a preveni o eventuală infectare cu HIV.

Mit: Medicamentele anti-HIV fac mai mult rău decât bine.

Adevăr: Fără medicamentele anti-HIV, majoritatea persoanelor HIV pozitive se îmbolnăvesc grav, dezvoltă SIDA și mor.

Când tratamentul HIV este luat la timp, acesta permite persoanelor care trăiesc cu HIV să ducă o viață lungă și sănătoasă. Majoritatea efectelor secundare dispar după câteva săptămâni și nu creează probleme de durată. Persoanelor care iau tratament anti-HIV li se monitorizează sănătatea atent, pentru a vedea dacă totul merge bine.

Mit: Suplimentele nutritive și remediile naturiste pot fi la fel de eficiente ca tratamentul anti-HIV.

Adevăr: Anumite remedii naturiste sau suplimente pot fi bune pentru sănătatea ta generală, dar nu pot preveni virusul de la a infecta noi celule și din a se răspândi.

Cercetările științifice au dovedit că numai medicamentele anti-HIV pot preveni răspândirea virusului în corp. De asemenea, anumite suplimente din plante pot chiar împiedica tratamentul anti-HIV să funcționeze corect. Acestea pot reduce cantitatea de medicament care ajunge în sânge, făcându-l mai puțin eficient împotriva HIV.

Mit: Nu poți lua HIV dacă ești căsătorit.

Adevăr: Din nefericire, milioane de persoane căsătorite sau într-o relație stabilă de lungă durată au devenit HIV pozitive.

Acest lucru se întâmplă uneori pentru că partenerul are HIV de dinainte să îl cunoască pe celălalt. De asemenea, s-a întâmplat de multe ori și pentru că unul dintre parteneri a fost infidel (sau într-o relație deschisă) și a făcut sex neprotejat.

Mit: Companiile farmaceutice au găsit tratamentul curativ pentru HIV, dar îl ascund, ca să facă profit din tratamentele non-curative.

Adevăr: Oamenii de știință și companiile farmaceutice nu au descoperit încă remediul pentru HIV.

Sunt multe companii farmaceutice diferite care produc medicamente anti-HIV și sunt foarte competitive. Dacă una din ele ar putea vinde remediul pentru HIV, ar face-o ca să câștige mult mai mulți bani decât competitorii lor. Cercetările pentru tratamentul curativ continuă.

Mit: Dacă port două perechi de mănuși chirurgicale atunci când fac intervenții chirurgicale sau alte manevre invazive pacienților HIV pozitivi, nu pot să mă infectez cu HIV.

Adevăr: Purtarea a două rânduri de mănuși chirurgicale nu va face decât să îngreuneze manevrele medicale și să crească riscul accidentelor.

Manevrele invazive la persoanele care trăiesc cu HIV nu necesită alte precauții decât cele universale, aplicate tuturor pacienților care ajung la noi în cabinet. Să nu uităm că un pacient tratat cu tratament antiretroviral, cu viremie nedetectabilă, este mult mai puțin infecțios decât un pacient care are HIV dar nu a fost diagnosticat, cu viremie de sute sau milioane de copii. 

Articol dezvoltat de Asociația Sens Pozitiv pentru www.tratamentARV.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.